Prisma va fi disponibilă și pentru Android, începând cu luna aceasta

de: Andrada Bonea
13 07. 2016

Lansarea aplicației Prisma a împărțit lumea în două categorii: cei care o adoră și cei care îi critică pe cei care o adoră.

Indiferent de tabăra în care te situezi, nu ai cum să nu apreciezi ce poate face aplicația, măcar la nivel estetic. Prisma a devenit extrem de populară în ultima perioadă în Rusia și în multe alte state care au făcut parte din Uniunea Sovietică. De fapt, după cum scriu unele publicații, aceasta a reușit să atragă chiar și o investiție uriașă de aproximativ două milioane de dolari de la Mail.ru, care acum deține 10% din compania care a creat aplicația.

Prisma le permite utilizatorilor să-și personalizeze pozele cu ajutorul unei inteligențe artificiale, pentru a obține noi versiuni similare unor picturi realizate de mari artiști. Însă Prisma se diferențiază de aplicații similare într-un mod important: nu se folosește de filtre. În schimb, inteligența artificială reinterpretează imaginile prin intermediul unor rețele neurale convoluționale.

Dezvoltatorii aplicației au creat rețelele neurale în așa fel încât să poată separa conținutul și stilul, pentru a reproduce imagini care imită stilurile unora dintre cei mai importanți artiști plastici din istorie. Până acum, Prisma a reușit să strângă în jur de 650.000 de descărcări.

Deocamdată, este disponibilă doar pentru posesorii de iOS, dar se pare că acest lucru e pe cale să se schimbe. Dezvoltatorii Prisma au confirmat pentru The Next Web că aplicația va fi disponibilă și pe Android, mai târziu în această lună. De asemenea, au mai confirmat pentru TNW că vor lansa în curând Prisma Videos în aplicaţie. Judecând după cum stau lucrurile, probabil că e doar o chestiune de timp până când giganții tech își vor manifesta dorința de a cumpăra aplicația.